Atentie impartasita

Atentia impartasita apare atunci cand doua persoane, de exemplu, un copil mic si parintele acestuia, impartasesc atentia asupra obiectelor interesante si asupra evenimentelor din mediul inconjurator (Bakeman & Adamson, 1984). Copiii cu autism nu reusesc adesea sa obtina atentia impartasita, iar lipsa acestor abilitati reflecta niveluri scazute de interes social, care reprezinta o caracteristica de baza a autismului (American Psychiatric Association, 2000).
Totodata, atentia impartasita se refera la un grup de comportamente de comunicare care implica coordonarea atentiei intre sine, un obiect sau eveniment si o alta persoana cu unicul scop de a impartasi interesul (Kasari et al., 2001). Exista doua tipuri de comportamente de atentie impartasita: cele care servesc la initierea unei interactiuni de atentie impartasita (de exemplu, indicarea); si cele care apar ca raspuns la cererea comuna de atentie a altuia (de exemplu, a urmari un punct). Exista diferente substantiale in abilitatile de atentie impartasita ale copiilor in general (Mundy si Gomes, 1998); cu toate acestea, copiii cu tulburare de spectru autist prezinta in mod constant deficite mai mari in ambele tipuri de comportamente de atentie comuna decat orice alt grup de dizabilitati.
Doar deficitele in atentia impartasita au reusit sa discrimineze 80-90% dintre copiii cu autism de copiii cu alte intarzieri de dezvoltare (Charman si colab., 1997; McArthur si Adamson, 1996; Mundy si colab., 1986). Astfel, impactul pe care acest deficit il are asupra dezvoltarii copiilor cu autism prezinta un interes deosebit. Copiii tipici in curs de dezvoltare incep sa se angajeze in atentia impartasita de la aproximativ 9 luni (Mundy si Crowson, 1997), deficitele acestor comportamente fiind identificate la copiii cu tulburare de autism la varsta de aproximativ 10,4 luni sau mai devreme (Young et al., 2003a). Manifestarea timpurie a acestui deficit a condus la propunerea conform careia capacitatea de a se angaja in atentia impartasita poate avea un impact asupra dezvoltarii ulterioare a unei game de comportamente care sunt adesea subdezvoltate la copiii cu tulburare autista. Desi cauzalitatea nu a fost inca determinata, cercetarile in acest domeniu au demonstrat in mod constant relatii semnificative, atat concomitente, cat si predictive, intre atentia impartasita si limbaj, cat si intre atentia impartasita si dezvoltarea sociala (Charman et al., 2003; Delgado).
Mundy si Neal (2001) sugereaza ca deficiente in dezvoltarea timpurie a abilitatilor, cum ar fi comportamentele de atentie impartasita, duc la o lipsa de procesare a informatiilor sociale, ceea ce creeaza o bucla de feedback negativ care continua sa impiedice dezvoltarea sociala daca nu are loc interventia. Acest lucru indica faptul ca abilitatea de a se angaja in atentia impartasita este imperativa pentru dezvoltarea cu succes a abilitatilor sociale ulterioare (Delinicolas, & Young, 2007).
Autismul se caracterizeaza prin deficite profunde in comportamentul social, limbaj, imitatie si abilitati de joc. Recent, deficitele de atentie impartasita au fost citate ca o potentiala legatura subiacenta in dezvoltarea anormala a acestor comportamente. Atentia impartasia este definita ca abilitatea de a coordona atentia intre un obiect si o persoana intr-un context social (Adamson & McArthur, 1995). Atentia impartasita nu a fost legata doar de autism, dar a fost asociata si cu dezvoltarea limbajului, jocului, imitatiei si comportamentului social la copiii cu dezvoltare tipica. Atentia impartasita a devenit din ce in ce mai importanta in cercetarea autismului, deoarece este unul dintre cele mai timpurii comportamente sociale emergente, iar deficitele in atentia impartasita sunt evidente inainte de dobandirea limbajului. Deoarece autismul nu este adesea diagnosticat pana cand un copil are trei sau patru ani (Sigman & Capps, 1997), este esential ca cercetatorii sa caute indicatori inainte de aparitia limbajului, cum ar fi atentia impartasita, astfel incat tratamentul adecvat sa poata fi oferit la varste fragede.
Relatia dintre raspunsul la atentie impartasita si initieri sociale nu este concludenta, dar a primit atentie recenta in literatura. Se pare ca, desi aceste comportamente pot avea functii sociale similare, ele pot avea parametri motivationali diferiti. Mai precis, este posibil ca raspunsul la atentia comuna sa fie mentinut prin intarire extrinseca (adica recompense tangibile), iar initierile comune ale atentiei sunt mentinute prin recompense intrinseci (adica, partajarea sociala).
Aceasta teorie nu este confirmata empiric, dar noi dovezi sugereaza ca aceste comportamente pot avea, de fapt, diferite corelatii neurologice (Mundy, Card si Fox, 2000). Deficiente in atentia comuna sustinuta (SJA) (adica, adultul schimba cumva interactiunea copilului cu un obiect) si atentia comuna coordonata (CJA) (adica schimbarea privirii intre un obiect si o persoana in timpul unei interactiuni sociale) sunt, de asemenea, raportate frecvent in literatura de specialitate pentru copiii cu autism (Lewy & Dawson, 1992). SJA si CJA nu sunt nici intrebari si nici raspunsuri la oferte comune de atentie, deoarece sunt mai degraba stari de implicare decat comportamente discrete.
Desi interventiile comportamentale pentru copiii cu autism au avut succes in remedierea deficitelor de limbaj, joc, imitatie si comportamente sociale (de exemplu, Lovaas, 1987; Koegel, Koegel si Schreibman, 1991), putine studii au evaluat schimbarile in atentia impartasita. Cand atentia impartasita a fost utilizata ca masura de rezultat, unii cercetatori au raportat cresteri ale atentiei impartasite folosind interventii comportamentale (de exemplu, Pierce si Schreibman, 1995), in timp ce majoritatea studiilor nu au raportat modificari semnificative ale atentiei impartasite dupa tratament.
Desi tehnicile de modificare a comportamentului, cum ar fi Discrete Trial Training (de exemplu, Lovaas, 1987) si Pivotal Response Training (PRT) (de exemplu, Koegel si colab., 1991; Pierce si Schreibman, 1995) au fost eficiente pentru a fi predate copiilor cu autism, aceste tehnici nu au fost inca folosite pentru a viza deficitele de atentie impartasita. Discrete Trial Training (DTT) implica impartirea unei abilitati in componente discrete si utilizarea incercarilor in masa pana cand abilitatea este stapanita. Desi PRT si DTT sunt ambele interventii de modificare a comportamentului, ele difera prin faptul ca PRT subliniaza motivatia copilului prin oferirea de alegeri, incercari de consolidare si intercalarea sarcinilor de intretinere (adica sarcini stapanite anterior). In plus, prin utilizarea intaritorilor care au legatura directa cu sarcina, copilul are o probabilitate mai mare sa stabileasca o legatura intre comportamentul tinta si intaritorul, sporind astfel generalizarea la alte medii. De exemplu, daca copilul invata culorile, i-ar putea fi aratata o masina albastra. Dupa ce copilul spune „albastru”, va primi masina si avea voie sa se joace cu ea. Acest lucru contrasteaza cu tehnicile de invatare mai structurate, in care copiilor li se arata un flashcard cu o forma albastra pe ea si se asteapta sa spuna „albastru” pentru a primi un intaritor care nu are legatura cu sarcina (de exemplu, un chips de cartofi).
Va fi important pentru viitorii cercetatori sa evalueze atentia impartasita in mediul natural al copilului pentru a determina unde are loc in mod obisnuit acest comportament si cu cine il foloseste copilul (adica, parinti, profesori, frati, colegi). Acest lucru ar trebui studiat nu numai la copiii cu autism, ci si la copiii tipici pentru a determina unde comportamentul este cel mai util antrenat. Odata ce aceste informatii sunt cunoscute, programele comune de formare a atentiei ar trebui dezvoltate in afara laboratorului si ar trebui predate parintilor, fratilor, profesorilor si colegilor care lucreaza cu copilul cu autism. S-a demonstrat ca atentia comuna poate fi predata copiilor cu autism. Urmatorul pas este de a face aceste tipuri de interventii mai eficiente si de a determina ce copii ar putea beneficia de acest tratament. O metoda care a fost folosita pentru a accelera instruirea comportamentelor este modelarea video. Efectele antrenamentului atentiei impartasite asupra altor comportamente, cum ar fi limbajul, jocul si afectul pozitiv, ar trebui, de asemenea, examinate (Whalen & Schreibman, 2003).
De asemenea, copiii mici cu autism se caracterizeaza prin deficite semnificative in abilitatile de comunicare sociala. In primii ani, aceste abilitati se concentreaza pe incapacitatea de a se angaja in atentia impartasita si in jocul simbolic – abilitati care se dezvolta in primii 2 ani de viata. Abilitatile de atentie impartasita implica impartasirea atentiei cu ceilalti prin aratarea si privirile coordonate intre obiecte si oameni. Jocul simbolic implica utilizarea reprezentativa a obiectelor – a pretinde ca un obiect reprezinta altul ca atunci cand un burete reprezinta un biscuit, sau a-ti imagina ca papusile au attribute umane si abilitati personale, ca atunci cand o papusa conduce o masina.
Exista totusi motive atat teoretice, cat si empirice, pentru care aceste abilitati ar trebui sa fie in centrul interventiei pentru copiii mici cu autism. Teoretic, atentia impartasita si abilitatile de joc reprezinta inceperea intelegerii reprezentarilor mentale ale altora (Baron-Cohen, Tager-Flusberg si Cohen, 1994; Hobson, 2002; Roeyers, Van Oost si Bothuyne, 1998) si intelegerea celorlalti duce la abilitati sociale, cognitive si lingvistice mai bune.
Intr-adevar, se gasesc asocieri semnificative intre abilitatile de atentie impartasita si abilitatile lingvistice ulterioare (Charman si colab., 2003; Loveland & Landry, 1986; Mundy, Sig man si Kasari, 1990), precum si abilitatile de joc simbolic si relatiile sociale (Sigman & Ruskin, 1999). Mai mult, absenta atat a atentiei impartasite, cat si a jocului simbolic pot amplifica simptomele autismului (Charman si colab., 2003) si reprezinta deficite cheie utilizate in diagnosticul tulburarii la copiii mici (Baron-Cohen, Allen si Gillberg, 1992; Osterling si Dawson, 1994).
Dovezile existente sugereaza, prin urmare, ca atentia impartasita si abilitatile de joc simbolic sunt deficitare la majoritatea copiilor mici cu autism si sunt predictori importanti ai limbajului si abilitatilor sociale ulterioare. In ciuda importantei lor, exista putine dovezi ale concentrarii lor in programele de interventie timpurie chiar daca atentia si jocul simbolic pot fi predate copiilor cu autism (Kasari, Freeman, & Paparella, 2006).
Desi cercetatorii inca cauta cauzele autismului, nu lipsesc discutiile despre care ar putea fi deficitele psihologice de baza in aceasta tulburare. De la descrierea initiala a autismului facuta de Leo Kanner in 1943, multi cercetatori au sustinut ca una dintre tulburarile de baza ale autismului este comunicarea sociala (de exemplu, Baron Cohen, 1995; Kasari, Freeman si Paparella, 2001). Unul dintre cele mai timpurii deficiente sociale observate la copiii cu autism este lipsa lor de atentie impartasita in timpul copilariei timpurii. Atentia impartasita poate fi definita in linii mari ca abilitatea de a coordona atentia intre un obiect si o persoana intr-un context social (Adamson & McArthur, 1995). Multi cercetatori cred ca atentia impartasita poate fi un deficit de baza la copiii cu autism care le afecteaza negativ dezvoltarea limbajului, jocului si interactiunilor sociale (de ex. Charman si colab., 1997).
Atentia impartasita a fost, de asemenea, legata de dezvoltarea jocului, desi nu la fel de puternic (de exemplu, Mundy & Sigman, 1989). Concret, informatia afectiva in atentia impartasita ii permite copilului sa dezvolte reprezentarea simbolica necesara pentru a dobandi jocul simbolic. Pe langa joc, informatiile afective din atentia impartasita pot fi importante in dobandirea imitatiei. De asemenea, atentia impartasita poate actiona ca un precursor al abilitatilor cognitive sociale superioare esentiale in dezvoltarea limbajului.
Desi interventiile comportamentale pentru copiii cu autism au fost eficiente pentru limbaj, joc, imitatie si comportamente sociale (de exemplu, Koegel, Koegel si Schreibman, 1991; Lovaas, 1987), putine studii au incercat sa predea comportamentele de atentie impartasita. Pierce si Schreibman (1995) au raportat cresteri ale atentiei impartasite in urma unei interventii comportamentale orientate spre egali. Intr-un alt studiu, s-au observat cresteri ale atentiei impartasite la copiii cu autism atunci cand parintii lor i-au imitat in timpul jocului, dar initierile atentiei impartasite nu au fost observate atunci cand mediul nu a fost structurat in acest mod. Avand in vedere asocierea dintre abilitatile de atentie comuna si comportamentele de comunicare sociala emergente ulterioare, cercetatorii au sugerat ca tintirea abilitatilor de atentie comuna poate duce, de asemenea, la schimbari colaterale in comportamentele de comunicare sociala nevizate in mod direct (de exemplu, Mundy, 1995).
Cercetarile sugereaza ca atentia impartasita este implicata in dobandirea unor comportamente sociale mai avansate (Baron Cohen, 1995). In acest studiu, initierile sociale, afectul pozitiv si raspunsul empatic au fost masurate in scopul de a testa aceasta posibilitate. Au fost observate cresteri ale initierilor sociale pentru toti cei patru participanti care au finalizat interventia atat in medii structurate, cat si in medii nestructurate, iar diferentele au fost comparabile cu copiii tipici. Aceste date sugereaza ca atentia impartasita poate fi importanta pentru cresterea initierilor sociale. Cu toate acestea, mai multe studii au raportat schimbari in initierile sociale prin tintirea lor directa (Whalen, Schreibman & Ingersoll, 2006).

In concluzie, atentia impartasita este deosebit de importanta deoarece faciliteaza dezvoltarea limbajului si a aptitudinilor sociale.
De asemenea, atentia impartasita functioneaza ca o abilitate esentiala (adica, una care produce o schimbare pozitiva in mai multe comportamente asociate) si, prin urmare, ar trebui sa fie o prioritate in programele de interventie timpurie pentru copiii cu autism (Jones, Carr & Feeley, 2006).

 

 

 

 

 

Bibliografie

Jones, E. A., Carr, E. G., & Feeley, K. M. (2006). Multiple effects of joint attention intervention for children with autism. Behavior modification, 30(6), 782-834.
Whalen, C., Schreibman, L., & Ingersoll, B. (2006). The collateral effects of joint attention training on social initiations, positive affect, imitation, and spontaneous speech for young children with autism. Journal of autism and developmental disorders, 36(5), 655-664.
Kasari, C., Freeman, S., & Paparella, T. (2006). Joint attention and symbolic play in young children with autism: A randomized controlled intervention study. Journal of child psychology and psychiatry, 47(6), 611-620.
Whalen, C., & Schreibman, L. (2003). Joint attention training for children with autism using behavior modification procedures. Journal of Child psychology and psychiatry, 44(3), 456-468.
Delinicolas, E. K., & Young, R. L. (2007). Joint attention, language, social relating, and stereotypical behaviours in children with autistic disorder. Autism, 11(5), 425-436.